Copiii de 4-5 ani o fac de sute de ori pe zi.
De la unii dintre cei intrebati (adulti sau copii ca si ei) vor primi raspunsuri si, uneori, vor invata ceva.
Multe raspunsuri vor fi si ele primite cu fruntea incretita si un "da de ce?". Fie pentru a clarifica raspunsul fie pentru ca raspunsul i-a indreptat spre alte teritorii.
Curiozitatea lor e fara margini.
Ce se intimpla cu aceasta curiozitate in cazul majoritatii adultilor? Cind dispare, unde se duce si de ce?
Va surprindeti citeodata loviti de suficienta, de indiferenta fata de anumite subiecte sau de o blazare atotstiutoare?
Cred ca multi dintre noi sarim gardul catre gradina adultilor in loc sa intram, cum ar trebui, pe poarta.
Responsabilizarea venita pe nepregatite ne oboseste. Uniformizarea fortata de sistemul social ne ucide originalitatea.
Constientizarea faptului ca e mai comod sa intram in sistem ne chinuie. De ce o fi nevoie de atita efort pentru a fi noi insine?
Obositi, neoriginali si chinuiti nu ne ramine decit, din spirit de autoaparare, sa ne creem propriul univers unde sintem in control si avem toate raspunsurile.
Unde sa mai ramina loc pentru intrebari, pentru curiozitati?
Preferintele noastre pot juca si ele un rol. Am incercat diferite activitati, am aflat ce ne place si sintem mai putin dispusi sa exploram in necunoscut.
Problemele cotidiene de care ne lovim, la serviciu sau acasa, ne vor oferi singurul motiv de a ne exersa inventivitatea pentru a gasi solutii.
Atita doar ca de cele mai multe ori vom folosi metode verificate si sigure.
Rareori ne vom lua riscul de a apuca pe carari nebatute. Chiar daca stim ca doar atunci ne vom sonda creativitatea, vom intilni idei noi sau intrebari proaspete.
Ar fi bine, asadar, sa iesim cit mai des din zona noastra de confort ca sa ne zgindarim curiozitatea si sa intrebam din nou, ca si copii, "de ce?". Sansele sint mari ca o sa ne si placa.
Repede, bun, ieftin: alege doua.
"Triunghiul proiectului", cum il numeste Wikipedia, poate fi folosit nu numai la proiecte ci se poate extinde in aproape orice zona a vietii noastre.
Conceptul pentru proiecte e simplu:
Executie rapida si de calitate = scump.
Daca-i rapid si ieftin nu prea mai putem vorbi si de calitate.
Calitate si ieftin se poate doar teoretic si doar in cazul in care ai timp mult.
Pentru unii pretul nu conteaza, altii sint gata sa faca compromisuri la calitate iar altii nu se grabesc.
Iata si alte citeva zone unde se poate aplica acelasi model:
Optimistii pot vedea o varianta care ar avea cite putin din fiecare optiune.
Totul e sa stim ce conteaza mai mult pentru noi si sa dozam corect.
Conceptul pentru proiecte e simplu:
Executie rapida si de calitate = scump.
Daca-i rapid si ieftin nu prea mai putem vorbi si de calitate.
Calitate si ieftin se poate doar teoretic si doar in cazul in care ai timp mult.
Pentru unii pretul nu conteaza, altii sint gata sa faca compromisuri la calitate iar altii nu se grabesc.
Iata si alte citeva zone unde se poate aplica acelasi model:
- Studenti: invatat, dormit, distractie – alege doua.
- Scoala: buna, prestigioasa, place elevilor, place parintilor - alege trei.
- Barbati: frumos, bogat, fidel – alege doua.
- Femei: singura, normala, sexy, desteapta – alege trei. (Asta-i varianta moderna, cea clasica era: desteapta, frumoasa, devreme acasa - alege doua.)
- Mincare: aleasa, ieftina, se gateste repede, gustoasa, sanatoasa : alege patru.
- Job: salariu bun, interesant, program scurt, sigur, aproape de casa - alege patru.
- Finante: datorii, investitii, posesii, lichiditate - alege trei
- Politicieni: onest, sarmant, destept, talent oratoric - alege trei.
- Experienta: inspiranta, distractiva, de neuitat, angajanta, educativa - alege patru
- Arta: inaltatoare, accesibila, populara - alege doua.
Totul e sa stim ce conteaza mai mult pentru noi si sa dozam corect.
Trenul cu nas
In ultimii ani, ori de cite ori ma intorc in tara ma bucur sa vad schimbari in bine.
De la servicii promte si politicoase la strazi curate, de la conectii de Internet rapide la librarii pline de carti bune si de oameni frumosi, de la spectacole de teatru cu casa inchisa la restaurante cochete cu meniuri si vinuri imbietoare.
Calatoriile cu trenul din anii trecuti ("Sageata albastra" in special) au fost niste surprize placute.
Anul asta, de sarbatori, experienta a fost amestecata. Am calatorit foarte decent de la Bucuresti la Brasov. Un vagon curat, incalzit si trezitor de nostalgii: niste calatori mincau cirnati si slanina pe o bucata de hirtie indemnindu-l din cind in cind si pe copilutul care fugea neobosit pe culoar.
Dupa anul nou am luat bilet la acceleratul Baia-Mare - Bucuresti. Clasa intiia ca un imburghezit ce se respecta. Unde-s vremurile cind mergeam cu nasu'...
Probabil din cauza nostalgiei mi-a fost dat sa gasesc ce urmeaza.
Compartimentele erau incalzite si luminate din doua in doua. Alternativ. Asa incit doar doua din compartimente le aveau pe amindoua.
In schimb toate aratau la fel de ponosite si de jegoase. Ca nu s-au mai innoit de dinainte de revolutie e una, ca nu se da cu matura si cu o cirpa e altceva.
Reclamindu-i conditiile mizere "nasul" mi-a oferit un alt motiv de a plonja in trecut: si-a facut autocritica. Va jur! Mai raminea doar sa stringem toti calatorii la sedinta ca sa-i dam vot de blam.
Mi se pare inadmisibil ca in Romania europeana a anului 2011 sa existe astfel de conditii de calatorie. Judecati singuri.
De la servicii promte si politicoase la strazi curate, de la conectii de Internet rapide la librarii pline de carti bune si de oameni frumosi, de la spectacole de teatru cu casa inchisa la restaurante cochete cu meniuri si vinuri imbietoare.
Calatoriile cu trenul din anii trecuti ("Sageata albastra" in special) au fost niste surprize placute.
Anul asta, de sarbatori, experienta a fost amestecata. Am calatorit foarte decent de la Bucuresti la Brasov. Un vagon curat, incalzit si trezitor de nostalgii: niste calatori mincau cirnati si slanina pe o bucata de hirtie indemnindu-l din cind in cind si pe copilutul care fugea neobosit pe culoar.
Dupa anul nou am luat bilet la acceleratul Baia-Mare - Bucuresti. Clasa intiia ca un imburghezit ce se respecta. Unde-s vremurile cind mergeam cu nasu'...
Probabil din cauza nostalgiei mi-a fost dat sa gasesc ce urmeaza.
Compartimentele erau incalzite si luminate din doua in doua. Alternativ. Asa incit doar doua din compartimente le aveau pe amindoua.
In schimb toate aratau la fel de ponosite si de jegoase. Ca nu s-au mai innoit de dinainte de revolutie e una, ca nu se da cu matura si cu o cirpa e altceva.
Reclamindu-i conditiile mizere "nasul" mi-a oferit un alt motiv de a plonja in trecut: si-a facut autocritica. Va jur! Mai raminea doar sa stringem toti calatorii la sedinta ca sa-i dam vot de blam.
Mi se pare inadmisibil ca in Romania europeana a anului 2011 sa existe astfel de conditii de calatorie. Judecati singuri.
 |
De ce facem ceea ce facem in fiecare zi?
Pentru bani?
Din pasiune? Placere? Chemare?
Din obligatie?
Din obisnuinta?
Din cauza presiunii sociale?
Pentru a apartine unui grup?
Pentru a avea un impact asupra altora?
Pentru ca viata noastra sa aiba sens?
Ne oprim oare, vreodata, sa ne punem aceste intrebari?
Probabil stim, subconstient, raspunsurile dar am fi probabil cistigati sa le constientizam mai des. Ar fi bine sa stim ce ne motiveaza si de ce.
Apucam sa ne intrebam ce am face daca banii nu ar conta?
Cred ca o facem doar rar, la cotituri sau rascruci de drumuri.
Se spune ca e mare lucru, si foarte rar, sa faci ceea ce-ti place. Daca ne uitam in jur pare a fi adevarat.
Daca faci ceea ce-ti place banii vor veni, se mai spune. Citi dintre noi sintem capabili sa avem incredere oarba in asta?
Unii au ales varianta urmatoare de pe lista, muncesc pentru a-si intretine o pasiune pe care o cultiva in timpul liber. Functioneaza, cred, dar nu e pentru toata lumea.
Altii mai cauta inca ce anume le place. Testeaza. Nici asta nu-i pentru toti.
Ceilalti? S-au resemnat?
Poate sintem, cu totii, o combinatie de fiecare, depinzind de punctul din viata unde ne aflam, de curajul pe care-l avem, de puterea auto-controlului si, de ce nu, de un pic de noroc. Sau poate alternam perioadele in care facem cu adevarat ceea ce ne place cu cele in care ne pregatim, cautam sau, pur si simplu, facem bani.
Ma uitam la un serial vechi intr-una din zilele trecute si una din replicile de la final suna cam asa:
"E fain sa fiu eu. E fain sa fi tu?"
O intrebarea esentiala, care acopera multe aspecte din viata noastra:
E fain sa fiu eu?
Din pasiune? Placere? Chemare?
Din obligatie?
Din obisnuinta?
Din cauza presiunii sociale?
Pentru a apartine unui grup?
Pentru a avea un impact asupra altora?
Pentru ca viata noastra sa aiba sens?
Ne oprim oare, vreodata, sa ne punem aceste intrebari?
Probabil stim, subconstient, raspunsurile dar am fi probabil cistigati sa le constientizam mai des. Ar fi bine sa stim ce ne motiveaza si de ce.
Apucam sa ne intrebam ce am face daca banii nu ar conta?
Cred ca o facem doar rar, la cotituri sau rascruci de drumuri.
Se spune ca e mare lucru, si foarte rar, sa faci ceea ce-ti place. Daca ne uitam in jur pare a fi adevarat.
Daca faci ceea ce-ti place banii vor veni, se mai spune. Citi dintre noi sintem capabili sa avem incredere oarba in asta?
Unii au ales varianta urmatoare de pe lista, muncesc pentru a-si intretine o pasiune pe care o cultiva in timpul liber. Functioneaza, cred, dar nu e pentru toata lumea.
Altii mai cauta inca ce anume le place. Testeaza. Nici asta nu-i pentru toti.
Ceilalti? S-au resemnat?
Poate sintem, cu totii, o combinatie de fiecare, depinzind de punctul din viata unde ne aflam, de curajul pe care-l avem, de puterea auto-controlului si, de ce nu, de un pic de noroc. Sau poate alternam perioadele in care facem cu adevarat ceea ce ne place cu cele in care ne pregatim, cautam sau, pur si simplu, facem bani.
Ma uitam la un serial vechi intr-una din zilele trecute si una din replicile de la final suna cam asa:
"E fain sa fiu eu. E fain sa fi tu?"
O intrebarea esentiala, care acopera multe aspecte din viata noastra:
E fain sa fiu eu?
Noi si ei
Incercam sa-i explicam astazi unui coleg, un tinar proaspat emigrat din Franta, ce este un "scrapbook". Foarte la moda in Canada si in State, este un fel de amestec intre album de fotografii si caiet de amintiri.
Exista magazine speciale care vind decupaje si alte ornamente pentru aceste scrapbooks.
Flacaul nu pricepea de nici un fel ce sint si mai ales la ce folosesc.
M-am intrebat daca intr-adevar nu exista asa ceva in Franta sau nu stie el.
Eu unul imi aduc aminte de caiete de amintiri sau oracole dar nu stiu daca exista ceva asemanator scrapbook-ului in Romania. Dar n-as baga mina-n foc si nici nu as face vreo comparatie culturala bazata pe ceea ce stiu despre subiect.
Ma intreb cit de valide sint comparatiile pe care le facem intre doua culturi. Putem oare fi obiectivi? Stim suficient pentru a avea o parere educata? Sintem noi, oare, capabili de a vedea toate diferentele si de a le aprecia pe cele care nu sint in favoarea noastra?
Ma indoiesc. Participanti in cultura romaneasca si mai mult martori la cultura altora, cred ca este greu sa comparam. Ceea ce nu ne impiedica sa o facem, cu ardoare.
Scoala noastra e mai buna decit a lor. Politicienii nostrii sint mai lichele. Ce-i facut in strainatate e mai bun decit ce-i facut la noi. Intr-atit incit cumparam si rosii de la altii.
Da' ei n-au manele.
Cred ca romanii se confrunta cu e teribila criza de identitate care-i face sa adopte valori care, in fond, le sint straine. Paradoxal, distanta dintre noi si ei va ramine mare atita timp cit nu facem altceva decit sa preluam valori regurgitate.
Cum siesta ne place, hai sa digeram noi insine putin.
Exista magazine speciale care vind decupaje si alte ornamente pentru aceste scrapbooks.
Flacaul nu pricepea de nici un fel ce sint si mai ales la ce folosesc.
M-am intrebat daca intr-adevar nu exista asa ceva in Franta sau nu stie el.
Eu unul imi aduc aminte de caiete de amintiri sau oracole dar nu stiu daca exista ceva asemanator scrapbook-ului in Romania. Dar n-as baga mina-n foc si nici nu as face vreo comparatie culturala bazata pe ceea ce stiu despre subiect.
Ma intreb cit de valide sint comparatiile pe care le facem intre doua culturi. Putem oare fi obiectivi? Stim suficient pentru a avea o parere educata? Sintem noi, oare, capabili de a vedea toate diferentele si de a le aprecia pe cele care nu sint in favoarea noastra?
Ma indoiesc. Participanti in cultura romaneasca si mai mult martori la cultura altora, cred ca este greu sa comparam. Ceea ce nu ne impiedica sa o facem, cu ardoare.
Scoala noastra e mai buna decit a lor. Politicienii nostrii sint mai lichele. Ce-i facut in strainatate e mai bun decit ce-i facut la noi. Intr-atit incit cumparam si rosii de la altii.
Da' ei n-au manele.
Cred ca romanii se confrunta cu e teribila criza de identitate care-i face sa adopte valori care, in fond, le sint straine. Paradoxal, distanta dintre noi si ei va ramine mare atita timp cit nu facem altceva decit sa preluam valori regurgitate.
Cum siesta ne place, hai sa digeram noi insine putin.