Cred Doamne in Romania, ajuta necredintei mele

Steinhardt o repeta la nesfirsit si o numeste "taina cea mai de taina a invataturii crestine": "Cred, Doamne, ajuta necredintei mele".  Relatia mea cu patria muma e si ea o mare taina. Mereu un paradox, o dilema, o incercare. Parca mi-ar verifica cineva, din cind in cind, devotamentul. S-au facut anul asta 20 de ani de cind sint plecat si uneori chiar mi-ar fi greu sa-mi demonstrez sentimentele. Ma simt mai putin ridicol scriind asta doar pentru ca azi e ziua nationala. Asta-i scuza mea.

Mai cred, inca, ca am doua case, una in Romania si una in Canada, mai pun patos atunci cind e vorba de Romania. Deseori injur. Alteori ma bucur. O veni ea si ziua cind o sa fac ordine in capul meu.


"Timpita de patrie vine cu tine, si daca nu vrei, si te chinuie si acolo unde te-ai dus ca să scapi cu viata" spune Herta Müller.  Mare adevar, pastrind, desigur, proportiile.


Am trecut azi prin "Piata Romaniei" de la Montreal imaginindu-mi, nu stiu din ce motive, ca voi gasi macar o floare. L-am gasit doar pe Eminescu, urit si insingurat.

Oricum, la multi ani de pe meleaguri indepartate.