De ce nu mai intreaba adultii "de ce"?

Copiii de 4-5 ani o fac de sute de ori pe zi.
De la unii dintre cei intrebati (adulti sau copii ca si ei) vor primi raspunsuri si, uneori, vor invata ceva.
Multe raspunsuri vor fi si ele primite cu fruntea incretita si un "da de ce?". Fie pentru a clarifica raspunsul fie pentru ca raspunsul i-a indreptat spre alte teritorii.
Curiozitatea lor e fara margini.

Ce se intimpla cu aceasta curiozitate in cazul majoritatii adultilor? Cind dispare, unde se duce si de ce?

Va surprindeti citeodata loviti de suficienta, de indiferenta fata de anumite subiecte sau de o blazare atotstiutoare?
Cred ca multi dintre noi sarim gardul catre gradina adultilor in loc sa intram, cum ar trebui, pe poarta.

Responsabilizarea venita pe nepregatite ne oboseste. Uniformizarea fortata de sistemul social ne ucide originalitatea.
Constientizarea faptului ca e mai comod sa intram in sistem ne chinuie. De ce o fi nevoie de atita efort pentru a fi noi insine?

Obositi, neoriginali si chinuiti nu ne ramine decit, din spirit de autoaparare, sa ne creem propriul univers unde sintem in control si avem toate raspunsurile.

Unde sa mai ramina loc pentru intrebari, pentru curiozitati?

Preferintele noastre pot juca si ele un rol. Am incercat diferite activitati, am aflat ce ne place si sintem mai putin dispusi sa exploram in necunoscut.

Problemele cotidiene de care ne lovim, la serviciu sau acasa, ne vor oferi singurul motiv de a ne exersa inventivitatea pentru a gasi solutii.
Atita doar ca de cele mai multe ori vom folosi metode verificate si sigure.

Rareori ne vom lua riscul de a apuca pe carari nebatute. Chiar daca stim ca doar atunci ne vom sonda creativitatea, vom intilni idei noi sau intrebari proaspete.

Ar fi bine, asadar, sa iesim cit mai des din zona noastra de confort ca sa ne zgindarim curiozitatea si sa intrebam din nou, ca si copii, "de ce?". Sansele sint mari ca o sa ne si placa.