De ce nu mai intreaba adultii "de ce"?

Copiii de 4-5 ani o fac de sute de ori pe zi.
De la unii dintre cei intrebati (adulti sau copii ca si ei) vor primi raspunsuri si, uneori, vor invata ceva.
Multe raspunsuri vor fi si ele primite cu fruntea incretita si un "da de ce?". Fie pentru a clarifica raspunsul fie pentru ca raspunsul i-a indreptat spre alte teritorii.
Curiozitatea lor e fara margini.

Ce se intimpla cu aceasta curiozitate in cazul majoritatii adultilor? Cind dispare, unde se duce si de ce?

Va surprindeti citeodata loviti de suficienta, de indiferenta fata de anumite subiecte sau de o blazare atotstiutoare?
Cred ca multi dintre noi sarim gardul catre gradina adultilor in loc sa intram, cum ar trebui, pe poarta.

Responsabilizarea venita pe nepregatite ne oboseste. Uniformizarea fortata de sistemul social ne ucide originalitatea.
Constientizarea faptului ca e mai comod sa intram in sistem ne chinuie. De ce o fi nevoie de atita efort pentru a fi noi insine?

Obositi, neoriginali si chinuiti nu ne ramine decit, din spirit de autoaparare, sa ne creem propriul univers unde sintem in control si avem toate raspunsurile.

Unde sa mai ramina loc pentru intrebari, pentru curiozitati?

Preferintele noastre pot juca si ele un rol. Am incercat diferite activitati, am aflat ce ne place si sintem mai putin dispusi sa exploram in necunoscut.

Problemele cotidiene de care ne lovim, la serviciu sau acasa, ne vor oferi singurul motiv de a ne exersa inventivitatea pentru a gasi solutii.
Atita doar ca de cele mai multe ori vom folosi metode verificate si sigure.

Rareori ne vom lua riscul de a apuca pe carari nebatute. Chiar daca stim ca doar atunci ne vom sonda creativitatea, vom intilni idei noi sau intrebari proaspete.

Ar fi bine, asadar, sa iesim cit mai des din zona noastra de confort ca sa ne zgindarim curiozitatea si sa intrebam din nou, ca si copii, "de ce?". Sansele sint mari ca o sa ne si placa.

5 comentarii:

Mircea Gheorghe spunea...

"Cred ca multi dintre noi sarim gardul catre gradina adultilor in loc sa intram, cum ar trebui, pe poarta" - excelent spus, Marius, si ai cu totul dreptate cind deplingi faptul nu mai suntem curiosi ca in copilarie.
Cred ca o explicatie complementara care se adauga la ce spui tu ar fi si ca, din nevoia de securitate interioara, ne multumim cu raspunsurile cele mai comod de obtinut si mai generalizatoare. Mintea noastra functioneaza si ea conform legii minimului efort si daca este posibil sa aflu ceva stind in fotoliu si privind la televizor ce mi se arata si mi se explica, prefer sa fac asta decit sa merg la o biblioteca si sa caut o carte pe care ar urma s-o citesc si sa fac efortul de a o intelege. Asta e corect. Doar ca asa se intimpla si in alte situatii cind nu mai este corect. De exemplu, decit sa fac efortul de a-mi forma o parere originala prin multiplicarea experientelor culturale, mai usoare sau mai dificile, prin intrebari si raspunsuri de cautat, este mai simplu sa recurg la conservele de gindire fixate in stereotipuri, prejudecati si clisee. Si atunci daca iti umpli mintea cu citeva sute de clisee, astea tin loc de sute de carti, de zeci de calatorii, de zeci si sute de concerte, de spectacole, de muzee. Si esti multumit, fiindca ai despre orice o opinie sigura, verificata intrucit este si a altora. Presupun ca majoritatea oamenilor trecuti de treizeci de ani simt si gindesc in felul asta, din pacate. E poate viata care ii solicita profesional si familial si care le impune sa economiseasca energie unde se poate.

Marius Micle spunea...

Multumesc Mircea pentru comentariu.

Intr-adevar calea minimului efort este cea pe care o aleg multi cind doresc sa afle ceva sau vor sa-si faca o "cultura generala".

Mai trist e cind nici macar nu mai facem efortul de a ne intreba si ne multumim sa consumam ceea ce crede mass-media ca ne-ar preocupa.

De fapt nici nu sint asa de sigur. O fi mai rea ignoranta decit suficienta?

Parca din ignoranta mai poti iesi dar odata instalat in suficienta...

Mircea Gheorghe spunea...

Eu cred ca este mai rea. Exista sansa ca ignorant fiind, chestia asta sa ma apese, sa o simt ca pe o infirmitate - corijabila, cu ceva efort. Dar daca sunt suficient, nu am senzatia ca mi-ar lipsi ceva! Si daca dau de ceva care nu am, imi dau repede cu parerea "e o prostie." Prostii pot fi filozofia, literatura, muzica clasica, religia, arta in general etc. Si chiar mai rau, si lucrurile strict omenesti, de dincolo de cultura livresca, cred ca pot fi catalogate drept "prostii" de un ins suficient: necazurile ori bucuriile unui prieten, problemele copiilor sau parintilor, scrupulele in situatii complicate, delicatetea etc.

Mircea Gheorghe spunea...

Voiam sa spun in prima fraza ca suficienta e mai rea! Si revin asupra comentariului tau: faptul ca ne multumim cu ce ne oferâ massmedia, din comoditate, fara sa apelam la spiritul nostru critic ne face vulnerabili la anumite tipuri de manipulare.

Mihaela spunea...

nice

Trimiteți un comentariu