Critica

Poate fi bună sau rea. Cineva care critică poate fi onest, obiectiv sau, dimpotrivă, rău intenționat.
Cel care primește o critică poate fi jignit de moarte sau poate fi încîntat că poate îmbunătăți ceva.

Am fost cu toții criticați de părinți și i-am judecat la rîndu-ne pe la vîrsta pubertații.
Profesorii ne-au criticat și ei. Șefii deopotriva.
Criticii de artă ne-au provocat reacții diferite. Ca artiști ori consumatori.

Critica poate însemna evaluare sau judecată. Judecata, cred, ne e mai la-ndemînă.

Cînd cineva face efortul de a înțelege și vede și părțile bune și cele rele dă dovadă de respect (pe lîngă înțelepciune).
Oferă ajutor în loc de ironie și desconsiderare.

Cînd îi spui cuiva că e un bou, un imbecil, un cretin, e altfel...  E ca un pumn în stomac. Și cel criticat tinde să se apere sau să contra-atace, nu mai rămîne loc de dialog.
Reacția impulsivă, vocea ridicată sau răspunsul sarcastic sînt frecvente.

E mult mai ușor să critici decît să fii criticat.

Dar nu știm să criticăm cum trebuie. E mai greu să dai un feedback pozitiv. Trebuie să vrei cu adevărat să fii de ajutor, să-ți înfrînezi plăcerea ironiei, să renunți la ego, să accepți că se poate și altfel decît știi tu sau decît îti place ție, să înțelegi că pot exista mai multe puncte de vedere care sînt la fel de valide.

Opusul unui adevar fundamental poate fi un alt adevar fundamental.

Cel care a cerut o opinie critică e mai inclinat să o aprecieze chiar dacă nu e în întregime pozitivă. Dacă nu, inseamnă că aștepta doar laude gratuite.
Critica nesolicitată e mai greu de înghițit. Cei care țin neapărat sa-ți atragă atenția că nu faci bine și îți spun ei cum să faci sînt destul de greu de suportat. Dar ei nu văd asta sau nu le pasă.
Poate cred ca-ți fac o favoare împărtășindu-ți din vasta lor experiență.

Sîntem atît de condiționați să fim observați și criticați încît am ajuns să ne criticăm și singuri. A roși realizînd că nu faci ceva perfect e parcă totuși exagerat.
Sigur, te poate ajuta să te îmbunătățești dar și țintind prea sus are tendința de a inhiba.

Criticul de artă adevărat are capacitatea de a se detașa, de a vedea valoarea și în ceea ce personal nu-i place, de a distinge zone.
De exemplu poți să vrei să vezi un film care a avut critică proastă dacă unii critici au remarcat si părțile bune. Părțile slabe pot să nu fie foarte importante pe scala cu care evaluezi tu.
Observ de o vreme o tendința a criticilor nord-americani față de filmele est europene: dacă nu ințeleg ceva trebuie că e foarte bun, e artă. Am vazut multe filme mediocre care erau cotate drept capodopere din bănuitul motiv.

Cel criticat se poate calma si el puțin, nu e chiar asa dramatic ce i se întîmplă, și o reflexie asupra criticii poate fi benefică. Unele mici schimbări pot chiar satisface criticii.
Asta fară să uităm că nu putem satisface pe toată lumea. Poate fi important, deci, să decidem a cui critică o prețuim mai mult.

A vedea părțile bune laolalta cu cele rele poate fi o indeletnicire utilă, care să ne facă să fim mai deschiși, mai înțelegători și mai utili.
A accepta critica cu grație, a analiza cele spuse de un critic binevoitor ne poate determina să devenim mai buni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu