Trebuie oare sa-mi reconsider optimismul?

Am crezut la alegerile trecute ca Dubaya n-are cum sa cistige si m-am inselat (in 2000 a fost o surpriza cu alegeri furate dar nu-mi place Gore cu nimic mai mult decit Dubaya asa ca n-am zis nimic).

Acum insa aud de ceva care se cheama Bradley effect. (Chibitez doar, n-am zis niciodata ca ma pricep la politica). Numele vine de la Tom Bradley, care a pierdut alegerile pentru guvernatorul Californiei dupa ce condusese detasat in sondaje. Omul era negru si s-a tras concluzia ca la sondaje cei intrebati au mintit.

Acum se pune din nou intrebarea daca nu cumva sondajele sint incorecte, daca nu cumva oamenilor le e jena sa spuna ca nu vor vota pentru un negru, dar ca odata singuri cu lista jena le va dispare.

Nu stiu de ce ma intereseaza atit de mult alegerile din state. Am avut alegeri de curind in Canada si ne-am plictisit ingrozitor. Alegerile americane au ceva special si apoi puterea presedintelui american de a influenta ce se intimpla in lume e de 1000 de ori mai mare decit cea a premierului canadian.

Nu pot sa vad ce ar determina pe cineva sa voteze cu McCain, in afara rasismului sau a afilierii oarbe la partidul republican. Nici macar fanaticii religiosi nu au motive sa-l prefere (asa cum au facut-o cu Dubaya).

In afara cazului in care Dubaya il scoate din mineca pe bin Laden, ramin totusi optimist ca Obama va cistiga.

Ideologia republicana nu e de lepadat in intregime, sint si eu in favoarea amestecului minim al guvernului in multe domenii, si un republican care se pozitioneaza undeva la mijloc si are citeva puncte peste IQ-ul lui Dubaya nu e, prin definitie, o alegere foarte proasta. In campania asta era sa fie o femeie candidata la presedintie, avem, iata, un candidat negru, poate Arnold Schwarzenegger reuseste sa-i convinga pe americani, in 8 ani, ca nu e neaparat nevoie sa te fi nascut acolo ca sa fii un bun american.