Surpriza in martea dinainte de Craciun: "Marti dupa Craciun" la cinematograf. Nu la vreun festival ci la un cinematograf obisnuit alaturi de filme ca "La Piel que habito" a lui Almodovar, "The Descendants", "Pina" sau "Shame". E drept ca acest complex de cinematografe e, deseori, singurul loc din oras unde se joaca anumite filme mai obscure sau mai europene. Dar e multa vreme de cind am vazut un film romanesc acolo.
Nu prea pot sa-mi dau seama de popularitatea filmului (va trebui sa ma duc in sala sa vad) pentru ca nu are nici un comentariu pe site-ul cinemamontreal.com.
Nu are succes? Oamenii care merg la astfel de filme sint mai putin inclinati sa comenteze? Au ramas marcati si umbla in transa de cind au vazut filmul?
Eram curios sa vad parerea publicului montrealez dar daca-mi mai incearca mult rabdarea cred ca am sa pun eu un comentariu, ca mie mi-a placut filmul.
21 decembrie 2011
09 decembrie 2011
De ce credem ceea ce credem?
Avem, cu totii, tot felul de convingeri, de opinii, de prejudecati. De unde vin? Ce ne face sa credem ceea ce credem?
Primele credinte le adoptam din familie. Inevitabil si eventual scuzabil. Educatia, lecturile si prietenii vor defini o buna parte din convingerile pe care le vom avea. Biserica se mai baga si ea pe fir. Autoritatile, publice si personale, se contureaza si capata greutate, in perioada formatoare.
Acest proces evolutiv, pe care il controlam intr-o anumita masura, se opreste, din pacate pentru multi dintre noi, in momentul in care principala sursa (unica?) de informatie devine mass media.
Opinia prefabricata merge bine cu cina semi-preparata si se digera impreuna. Va fi greu de identificat daca eventualele dureri de stomac sint provocate de mincare sau de emotiile induse, dar, scapind de efortul gindirii am eliminat durerile de cap. De-aici incolo e simplu, credem ce vor altii. De la calitatea unui produs la politica externa a Republicii Congo.
Era o vreme cind verificam informatia, o validam. Daca nu printr-o metoda stiintifica macar trecind-o prin filtrul gindirii noastre critice. Contrar perceptiei ca renuntam la asta din cauza efortului prea mare, eu cred ca "la ce sa-ti mai bati capul" are o mare doza de neputinta si resemnare. Efortul si riscul impotrivirii e ce ne sperie. Conformitatea cu opinia publica e mai sigura.
Sint convingerile cu adevarat ale noastre? De unde vin? Cind ne-am schimbat ultima oara o parere in fata unor argumente contrare?
Influentele care ne contureaza parerile sint multe. Cum am gindi daca am avea alta virsta, daca am fi de sex opus, daca am trai in alta tara, in alta lume? Daca sintem tentati sa credem ca am gindi la fel, sint sanse mari ca sintem spalati pe creier, ca ne mintim sau, dimpotriva, ca sintem, cu adevarat, noi insine.
Ce credeti?
Primele credinte le adoptam din familie. Inevitabil si eventual scuzabil. Educatia, lecturile si prietenii vor defini o buna parte din convingerile pe care le vom avea. Biserica se mai baga si ea pe fir. Autoritatile, publice si personale, se contureaza si capata greutate, in perioada formatoare.
Acest proces evolutiv, pe care il controlam intr-o anumita masura, se opreste, din pacate pentru multi dintre noi, in momentul in care principala sursa (unica?) de informatie devine mass media.
Opinia prefabricata merge bine cu cina semi-preparata si se digera impreuna. Va fi greu de identificat daca eventualele dureri de stomac sint provocate de mincare sau de emotiile induse, dar, scapind de efortul gindirii am eliminat durerile de cap. De-aici incolo e simplu, credem ce vor altii. De la calitatea unui produs la politica externa a Republicii Congo.
Era o vreme cind verificam informatia, o validam. Daca nu printr-o metoda stiintifica macar trecind-o prin filtrul gindirii noastre critice. Contrar perceptiei ca renuntam la asta din cauza efortului prea mare, eu cred ca "la ce sa-ti mai bati capul" are o mare doza de neputinta si resemnare. Efortul si riscul impotrivirii e ce ne sperie. Conformitatea cu opinia publica e mai sigura.
Sint convingerile cu adevarat ale noastre? De unde vin? Cind ne-am schimbat ultima oara o parere in fata unor argumente contrare?
Influentele care ne contureaza parerile sint multe. Cum am gindi daca am avea alta virsta, daca am fi de sex opus, daca am trai in alta tara, in alta lume? Daca sintem tentati sa credem ca am gindi la fel, sint sanse mari ca sintem spalati pe creier, ca ne mintim sau, dimpotriva, ca sintem, cu adevarat, noi insine.
Ce credeti?
05 decembrie 2011
Experiente sau obiecte?
Luna cadourilor. Incepe stresul. Si pentru cumparatori si pentru cei carora li se vor oferi cele cumparate.
Un pulover pentru tata, o esarfa pentru mama si-o trompeta pentru Goe. Mi se face rau de-acuma cind ma gindesc la fularul pe care-l voi primi, si anul asta, de la tusa Veta.
Puloverul pentru tata e, desigur, cu-n numar mai mic, mama, care s-a-nfuriat ca esarfa nu se potriveste cu nimic (dupa ce ca e departe de ceea ce-si dorea), tipa la el ca s-a-ngrasat si-l pocnesc amindoi pe Goe care sufla a paguba in trompeta, jinduind dupa vreun joc video. Scenariul de cosmar pentru seara de Craciun poate fi si mai dramatic de-atita. Dar sintem oameni de lume, zimbim si-o pupam si pe tanti Aglae care-a venit cu un cadou reciclat, primit de la vecina de la trei, care-l primise si ea de la fratele care lucreaza in Italia. Daca nu-ti place il dai si tu, mama, altcuiva...
"N-am stiut ce sa-ti iau, uite niste bani aici" te scapa repede atunci cind cumparatul cadourilor este o corvoada.
E o experienta minunata si o dovada suprema de prietenie sa alegi cadoul potrivit. Incercati sa faceti o lista cu 10 lucruri care va plac la un prieten (inramata sau laminata poate deveni chiar un cadou). Dupa un asemenea exercitiu multi vor descoperi ca relatia e mai superficiala decit credeau si ca nu-i de mirare ca-i cam greu sa gasesti un dar. Daca lista se intocmeste de la sine, e foarte probabil sa gasim multe din pasiunile prietenului printre rinduri si ideile pentru cadouri vor curge.
Se pot intimpla si blocaje, cind chiar nu ai idee ce sa iei pentru o persoana, cu toate ca stii sigur ca ti-e draga. Simpla lipsa de inspiratie.
Am fost in multe situatii dificile si ca daruitor de cadouri si ca procopsit. Doua din motive: nu stiu sa primesc cadouri si prefer experientele.
Este si asta o arta, sa stii sa primesti, cu gratie, cu bucurie. Cam greu de mimat.
"Bucuria nu e in lucruri; e in noi", zice Wagner.
In timp, experientele sint cele pe care ni le amintim, pe care le povestim prietenilor (sau ii plictisim cu poze) si care ne aduc satisfactii mult timp dupa ce s-au consumat. Noutatea obiectelor se estompeaza destul de repede si placerea de a le folosi nu mai e ce-a fost la inceput. Felul in care percepem experinetele ne este unic, obietele pot fi comparate, deseori nefavorabil, cu cele alte altora. Experientele le avem, de obicei, in compania altora, obiectele le folosim de multe ori singuri. Pretul e irelevant pentru experiente. La obiecte conteaza, in general.
Pentru mine, nu exista nici un dubiu ca a face ceva e mult mai satisfacator decit a avea ceva.
Daca va aflati vreodata in fata unei intrebari de genul "Ce as putea sa-i iau lui cutare, are de toate?" considerati, macar, darul unei experiente, al unui eveniment, al unei aventuri.
Pentru cei mai in virsta, mai bolnavi, mai chinuiti de viata, nimic mai mult decit niste vorbe bune si ceva timp petrecut in compania lor pot fi un cadou nepretuit.
La cit mai multe cadouri placute!
Un pulover pentru tata, o esarfa pentru mama si-o trompeta pentru Goe. Mi se face rau de-acuma cind ma gindesc la fularul pe care-l voi primi, si anul asta, de la tusa Veta.
Puloverul pentru tata e, desigur, cu-n numar mai mic, mama, care s-a-nfuriat ca esarfa nu se potriveste cu nimic (dupa ce ca e departe de ceea ce-si dorea), tipa la el ca s-a-ngrasat si-l pocnesc amindoi pe Goe care sufla a paguba in trompeta, jinduind dupa vreun joc video. Scenariul de cosmar pentru seara de Craciun poate fi si mai dramatic de-atita. Dar sintem oameni de lume, zimbim si-o pupam si pe tanti Aglae care-a venit cu un cadou reciclat, primit de la vecina de la trei, care-l primise si ea de la fratele care lucreaza in Italia. Daca nu-ti place il dai si tu, mama, altcuiva...
"N-am stiut ce sa-ti iau, uite niste bani aici" te scapa repede atunci cind cumparatul cadourilor este o corvoada.
E o experienta minunata si o dovada suprema de prietenie sa alegi cadoul potrivit. Incercati sa faceti o lista cu 10 lucruri care va plac la un prieten (inramata sau laminata poate deveni chiar un cadou). Dupa un asemenea exercitiu multi vor descoperi ca relatia e mai superficiala decit credeau si ca nu-i de mirare ca-i cam greu sa gasesti un dar. Daca lista se intocmeste de la sine, e foarte probabil sa gasim multe din pasiunile prietenului printre rinduri si ideile pentru cadouri vor curge.
Se pot intimpla si blocaje, cind chiar nu ai idee ce sa iei pentru o persoana, cu toate ca stii sigur ca ti-e draga. Simpla lipsa de inspiratie.
Am fost in multe situatii dificile si ca daruitor de cadouri si ca procopsit. Doua din motive: nu stiu sa primesc cadouri si prefer experientele.
Este si asta o arta, sa stii sa primesti, cu gratie, cu bucurie. Cam greu de mimat.
"Bucuria nu e in lucruri; e in noi", zice Wagner.
In timp, experientele sint cele pe care ni le amintim, pe care le povestim prietenilor (sau ii plictisim cu poze) si care ne aduc satisfactii mult timp dupa ce s-au consumat. Noutatea obiectelor se estompeaza destul de repede si placerea de a le folosi nu mai e ce-a fost la inceput. Felul in care percepem experinetele ne este unic, obietele pot fi comparate, deseori nefavorabil, cu cele alte altora. Experientele le avem, de obicei, in compania altora, obiectele le folosim de multe ori singuri. Pretul e irelevant pentru experiente. La obiecte conteaza, in general.
Pentru mine, nu exista nici un dubiu ca a face ceva e mult mai satisfacator decit a avea ceva.
Daca va aflati vreodata in fata unei intrebari de genul "Ce as putea sa-i iau lui cutare, are de toate?" considerati, macar, darul unei experiente, al unui eveniment, al unei aventuri.
Pentru cei mai in virsta, mai bolnavi, mai chinuiti de viata, nimic mai mult decit niste vorbe bune si ceva timp petrecut in compania lor pot fi un cadou nepretuit.
La cit mai multe cadouri placute!
01 decembrie 2011
Cred Doamne in Romania, ajuta necredintei mele
Steinhardt o repeta la nesfirsit si o numeste "taina cea mai de taina a invataturii crestine": "Cred, Doamne, ajuta necredintei mele". Relatia mea cu patria muma e si ea o mare taina. Mereu un paradox, o dilema, o incercare. Parca mi-ar verifica cineva, din cind in cind, devotamentul. S-au facut anul asta 20 de ani de cind sint plecat si uneori chiar mi-ar fi greu sa-mi demonstrez sentimentele. Ma simt mai putin ridicol scriind asta doar pentru ca azi e ziua nationala. Asta-i scuza mea.
Mai cred, inca, ca am doua case, una in Romania si una in Canada, mai pun patos atunci cind e vorba de Romania. Deseori injur. Alteori ma bucur. O veni ea si ziua cind o sa fac ordine in capul meu.
"Timpita de patrie vine cu tine, si daca nu vrei, si te chinuie si acolo unde te-ai dus ca să scapi cu viata" spune Herta Müller. Mare adevar, pastrind, desigur, proportiile.
Am trecut azi prin "Piata Romaniei" de la Montreal imaginindu-mi, nu stiu din ce motive, ca voi gasi macar o floare. L-am gasit doar pe Eminescu, urit si insingurat.
Oricum, la multi ani de pe meleaguri indepartate.
Mai cred, inca, ca am doua case, una in Romania si una in Canada, mai pun patos atunci cind e vorba de Romania. Deseori injur. Alteori ma bucur. O veni ea si ziua cind o sa fac ordine in capul meu.
"Timpita de patrie vine cu tine, si daca nu vrei, si te chinuie si acolo unde te-ai dus ca să scapi cu viata" spune Herta Müller. Mare adevar, pastrind, desigur, proportiile.
Am trecut azi prin "Piata Romaniei" de la Montreal imaginindu-mi, nu stiu din ce motive, ca voi gasi macar o floare. L-am gasit doar pe Eminescu, urit si insingurat.
Oricum, la multi ani de pe meleaguri indepartate.
28 noiembrie 2011
Loverboy sucks!
Au mai fost vreo doua filme cu titlul asta. Proaste.
Trupa canadiana care se cheama Loverboy nu-i nici prea-prea nici foarte-foarte. Citeva piese simpatice.
Filmul romanesc cu acelasi nume, pe care am facut greaseala sa-l vad aseara la Festivalul de film romanesc de la Montreal, are citeva scene bune. In rest... nimic.
Dialog debil, uneori in acord cu personajele dar in general doar ingrozitor de prost scris, clisee cit incape, naratiune incoerenta, joc actoricesc penibil, sugestii regizorale ratate.
Nu stiu cum o iesi vinul anul asta dar pentru filme n-a fost un an prea bun daca n-a fost nimic mai bun de nominalizat la "Un certain regard".
„In orice lucru rau exista un lucru bun si in orice lucru bun intotdeauna exista un lucru rau" este o replica demna de a concura cu cea din Matrix Revolutions pentru cea mai proasta dintr-un film: "Some things in this world never change but some things do."